Este luna ianuarie, te simți plin de speranță şi motivat să ai un an excelent. Iar dacă nu va fi “cel mai cel”, îți doreşti să faci tot ceea ce ține de tine astfel încât să fie un an mai bun. Este momentul acela din an în care iei hotărâri. (Voi da jos x kilograme. Îmi voi găsi un loc de muncă mai bine plătit. Voi pierde mai puțin timp pe Facebook. Voi citi câte o carte pe lună). Sunt hotărâri foarte bune, ştii bine. Dar, ce să vezi, voința ta neclintită te părăseşte până dă firul ierbii. Experți în psihologie au stabilit cât te ține elanul: şapte-opt săptămâni.

An de an te întrebi: ai luat hotărâri importante (fir-ar să fie, am uitat iar de ele!), cum te ții de cuvânt? Iată câteva sfaturi cât se poate de simple.

Stabileşte-ți scopuri precise.
Când iei hotărâri grandioase de început de An Nou, stabileşte obiective SMART, pe care să le poți măsura, adică inteligente, aşa ca tine! De pildă, în loc să îți propui imprecis să slăbeşti, propune-ți un scop definit: să zicem, “voi da jos 5 kile”. Cu cât obiectivul tău este mai explicit, cu atât mai uşor îți va fi să verifici măsura în care l-ai îndeplinit.

Ia-ți un partener.
Orice hotărâri sunt mai distractive, iar efortul pare mai mic când îl faci în echipă. Vrei să mergi la sala de fitness de două ori pe săptămână? Mergi cu un prieten. Secretul este să mergi însoțit de cineva față de care să te simți responsabil. Ajută întotdeauna atunci când, omeneşte vorbind, vei avea o zi lipsită de chef sau vei fi obosit.

Stabileşte-ți prioritățile.
Ca să faci toate lucrurile pe care ți le-ai dori, niciodată nu o să ai destul timp. Întâi de toate, când iei hotărâri de An Nou, stabileşte-ți obiectivele pe termen scurt şi termen lung. Porneşte de la punctul din viitor unde vrei să ajungi, apoi gândeşte etapele intermediare, paşii în timp. Pentru obiectivele tale cele mai importante alocă timp zilnic sau câteva ore pe săptămână. O dată ce ştii ce ai de făcut, ține-te cu conştiinciozitate de planificare. Tratează-le ca pe o problemă serioasă, fii foarte strict.

Împărtăşeşte cu prietenii tăi.
Ştiu, te cam calcă pe nervi prietena aia care postează mereu fotografii agasante de la sala de fitness. Sau cele în care mănâncă ceva sănătos, ceva bun. Nici nu e de mirare că arată atât de bine. Dar ştii ceva? Când ai hotărâri importante pe care vrei să le ții, transmite-le şi altora ceea ce faci (fără să abuzezi!) Altfel, îmi pare rău să ți-o spun, voința prietenei tale – da, cea hiperactivă pe rețelele de socializare – s-ar putea să țină mai mult decât te va ține pe tine. Mă rog, aici părerile sunt împărțite.

Măsoară-ți progresul, din când în când.
E un lucru uşor dacă ți-ai stabilit obiective SMART de la bun început, acțiuni al căror progres poate fi evaluat. Vei fi motivat când vei vedea rezultate, oricât ar fi de mici. În egală măsură, vei şti dacă ai de schimbat ceva în planul tău de acțiune sau dacă eşti pe drumul bun.

Recompensează-te.
Stabileşte-ți o recompensă pentru fiecare pas important pe care îl faci (cu condiția să nu te distragă de la scopul tău). Ai dat jos un kilogram? În loc de o masă bogată (o sticlă de vin/o înghețată/… alege tu continuarea), răsfață-te cu cu o plimbare în aer liber sau o zi la spa.

Nu-ți pierde răbdarea.
Când ai de dus la capăt hotărâri importante, te rog să ai răbdare cu tine. Rezultatele au nevoie de timp şi nu sunt niciodată liniare. Uneori, după o zi grea de muncă, s-ar putea să sari peste sala de fitness. Sau, într-un weekend, s-ar putea să ai chef să priveşti nişte filme ore în şir. Nici o problemă, aici nu e o chestiune de tot sau nimic. Nu ai dat greş, dar nu uita de obiective când începi ziua de mâine. E un un nou început, o nouă zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here