Pe data de 4 martie 1678 se năştea la Veneția compozitorul, violonistul, preotul și – spune muzicologul Robert Greenberg – marele ticălos Antonio Vivaldi. Adevărat, toți ne considerăm unici în felul nostru, însă Antonio Vivaldi chiar era croit cu adevărat dintr-un alt material.
Tatăl său, Giovanni Battista Vivaldi, a fost violonist profesionist şi și-a învățat fiul să cânte încă din pruncie. Prin tatăl său, Vivaldi i-a cunoscut și a învățat de la câțiva dintre cei mai buni muzicieni din Veneția acelor timpuri. Dar, în timp ce ajungea să măiestrească vioara, dificultățile cronice de respirație („strettezza di petto”, un astm sever) l-au împiedicat să stăpânească instrumentele de suflat.
Contemporanii l-au cunoscut sub porecla “il prieto rosso” („preotul roșu”) din două motive clare. Avea părul de un roșu strălucitor și a fost format ca preot catolic, în 1703 fiind hirotonisit.
Însă Vivaldi nu a practicat preoția pentru mult timp. În primul rând, boala sa de plămâni îl făcea extrem de fragil, incapabil să țină slujbe. Ar fi fost deosebit de vulnerabil în Veneția şi Europa răvăşite periodic de valuri de pandemie. În al doilea rând, fascinat de muzică, Vivaldi s-a dăruit trup şi suflet tehnicii muzicale şi compoziției, viața sa.
La vârsta de 25 de ani, Vivaldi a fost numit maestru violonist la Ospedale della Pietà (Cuviosul Spital al Milei), pe scurt Pietà. Astăzi, clădirea adăposteşte Hotelul Metropole, chiar lângă Piazza San Marco.
Pietà era unul dintre cele patru orfelinate de tinere fete, majoritatea copii din flori, născute într-un mare port decadent, cunoscut în lumea întreagă ca un oraş plin de marinari cu darul beției, prostituate, jucători de noroc şi alte vicii.
În aceste orfelinate, băieții învățau meserii, fetele muzică, în Veneția meseria cea mai aleasă. Adevărate conservatoare, orfelinatele venețiene erau renumite pentru rigoare şi standarde atât de ridicate, întrucât familiile nobiliare îşi trimiteau fetele acolo la studii, aşa cum le trimit în zilele noastre la facultate.
Cei mai talentați muzicieni se alăturau orchestrei care interpreta compozițiile lui Antonio Vivaldi, inclusiv lucrări de muzică corală sacră. Sub conducerea sa, orchestra de la Pietà a câștigat faimă mondială.
Cum era Antonio Vivaldi, omul? Se spune că era ostentativ, viclean, vanitos, plin de sine, că nu-i plăcea criticat, că iubea traiul extravagant, motiv pentru care adesea rămânea fără bani, fiind nevoit să muncească mult pentru a se putea întreține.
Potrivit profesorului Greenberg, muzicologul John Talbot scria:
„Antonio Vivaldi a fost atât de neconformist, atât ca om, cât şi ca muzician, încât a atras multe comentarii adverse în viața sa. Vanitatea sa era de notorietate: se lăuda în mod constant cu faima sa, cu patronii iluştri și cu uşurința sa de a compune, spunând că putea să compună un întreg concert mai repede decât putea fi copiat. În multe cazuri, aceste afirmații sunt evident exagerate. Alături de vanitate, era excesiv de sensibil la critici şi avea o preocupare patologică pentru bani, subiect care revine în mod constant în scrisorile sale. Și totuși, pasiunea acestui om atrăgea admirația contemporanilor pentru muzica sa.”
O fi adevărat ce se spune despre omul Vivaldi? Poate. Cu toate acestea, geniului său şi slăbiciunilor firii umane îi datorăm opera sa. Fără sutele de compoziții pe care le consemnează istoria muzicală, oglindind viața efervescentă a venețienilor acelor ani, cultura lumii ar fi fost mult mai săracă.
În total, Antonio Vivaldi a compus 49 de opere în stil venețian, marea majoritate date uitării. Structura lor nu rezonează cu publicul contemporan. Însă Vivaldi este încă foarte prezent în viața noastră grație concertelor sale, peste 500 la număr, “Anotimpurile” fiind de departe cel mai important.
“Anotimpurile” au fost publicate la Amsterdam în 1725. În mod neobişnuit pentru muzica vremii, Vivaldi şi-a publicat muzica împreună cu nişte poeme (compuse de el?), în care a indicat scenele pe care voia să le sugereze. Este unul dintre exemplele cele mai timpurii a ceea mai târziu avea să se numească muzică programatică – muzică cu un element narativ.
Iată primele trei părți, “Primăvara”.
I. Allegro.
Primăvara a sosit cu bucurie
Întâmpinată de păsărele cu cânt fericit,
Pâraiele, în mijlocul adierilor blânde,
Susură dulce, curg liniştit.
Cerul s-a acoperit cu o mantie neagră,
Tunete și fulgere vestesc furtună
dar dispar în surdină… păsărelele
Iau de la capăt cântecul lor de voie bună.
Allegro, în interpretarea Classical Concert Chamber Orchestra, condusă de Ashot Tigranyan.
II. Largo e pianissimo sempre
Iar pe pajiştea cea plăcută, plină de flori,
În foşnet de frunze, în freamăt de plante,
Doarme ciobanul, câinele său credincios stându-i aproape.
Voices of Music, cu participarea violonistei Alana Youssefian
III. Allegro
În sunetele vesele ale unui rustic cimpoi,
Nimfele și păstorii dansează în locul iubit
Când Primăvara apare în splendoarea ei
Din nou Voices of Music, cu violonista Alana Youssefian
Şi cu Vivaldi, ce s-a întâmplat? Faima şi averea sunt trecătoare. În 1741, Vivaldi, în vârstă de 63 de ani, a decis să-și încerce norocul din nou la Viena. Dar, la scurt timp, poate de inimă rea, poate de cine ştie ce boală, “preotul roşu” s-a săvârşit.
În Veneția, necrologul lui Antonio Vivaldi, a scris aşa:
„[Astfel marcăm moartea] preotului Antonio Vivaldi, inegalabil virtuoz al viorii, cunoscut sub numele de preotul roșu, foarte apreciat pentru compozițiile și concertele sale, care a câștigat peste 50.000 de ducați în viața sa, dar pe care risipa şi viața dezordonată l-a dus să moară în Viena, sărac lipit.”
Da, un sfârşit nefericit…
Dacă ți-a plăcut povestea noastră, lasă-ne un semn de încurajare. Sau, trimite-o mai departe şi altora cărora ar putea să le placă.
Vom continua. 🙂
